Varful Everest

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, la coordonatele 27°59'20.62" N și 86°55'28.27" E (coordonatele verificate pe Google Earth 26/11/06), pe granița dintre Nepal și Tibet (China). În nepaleză numele muntelui este सगरमाथा, Sagarmāthā (Mama oceanului), iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

În 1808, guvernul britanic a inițiat Marele studiu trigonometric al Indiei, cu scopul de a determina poziția și numele celor mai înalți munți din lume. Începând cu sudul Indiei, echipele de geodezi au avansat treptat spre nord folosind, pentru a măsura cât mai precis posibil altitudinile, teodolite uriașe care cântăreau 500 kg și care trebuia să fie duse fiecare de câte 12 oameni. Ei au ajuns la poalele munților Himalaya la începutul anilor 1830, dar Nepalul nu a permis intrarea britanicilor în țară din cauza suspiciunilor de agresiune politică și posibilă anexare. Cererile geodezilor de a intra în Nepal au fost refuzate.^[4]

Britanicii au fost obligați să-și continue observațiile din Terai, o regiune la sud de Nepal dispusă paralel cu munții Himalaya. Condițiile de viață din Terai erau dificile din cauza ploilor torențiale și a malariei — trei membri ai echipei au murit de malarie și alți doi a trebuit să se retragă din cauza problemelor de sănătate.^[4]

Cu toate acestea, în 1847, britanicii au insistat și au inițiat unele observații detaliate ale vârfurilor din Himalaya din stații de observație aflate până la 240 km distanță. Vremea i-a forțat să-și limiteze observațiile la ultimele trei luni ale anului. În noiembrie 1847, Andrew Waugh, Geodez General al Indiei, a efectuat câteva observații de la stația Sawajpore aflată în capătul estic al munților Himalaya. La acea vreme, Kangchenjunga era considerat cel mai înalt vârf din lume, iar Waugh a observat un vârf în spatele lui, la aproximativ 230 km distanță. John Armstrong, unul din oficialii lui Waugh, a văzut și el culmea dintr-un loc mai la vest, și a denumit-o vârful „b”. Waugh a scris mai târziu că observațiile arătau că vârful „b” este mai înalt decât Kangchenjunga, dar din cauza distanței mari de la care s-au făcut observațiile, era nevoie de altele mai de aproape pentru a confirma rezultatul. În anul următor, Waugh a trimis un oficial geodez înapoi în Terai pentru a observa mai de aproape vârful „b”, dar norii au împiedicat toate tentativele.^[4]

În 1849, Waugh l-a trimis pe James Nicolson în zonă. Nicolson a reușit să facă două observații din Jirol, de la 190 km distanță. Nicolson a luat apoi cel mai mare teodolit și s-a îndreptat spre est, efectuând peste 30 de observații din cinci poziții diferite, cea mai apropiată fiind la 174 km distanță de vârf.^[4]

Nicolson s-a retras în Patna pe Gange pentru a efectua calculele necesare pe baza observațiilor. Datele sale i-au furnizat o altitudine medie de 9.200 m pentru vârful „b”, dar el nu a luat în calcul refracția luminii care distorsionează înălțimile. Numărul indica, însă, în mod clar că vârful „b” era mai înalt decât Kangchenjunga. Din păcate, Nicolson s-a îmbolnăvit de malarie și a fost obligat să revină acasă, fără să-și termine calculele. Michael Hennessy, unul din asistenții lui Waugh, începuse să denumească vârfurile cu numere romane, Kangchenjunga fiind denumit Vârful IX, iar vârful „b” devenind cunoscut sub numele de Vârful XV.^[4]

În 1852, la cartierul general al geodezilor din Dehradun, Radhanath Sikdar, un matematician și geodez indian din Bengal, a fost primul care a identificat Everest ca fiind cel mai înalt vârf din lume, folosind calcule trigonometrice pe baza măsurătorilor lui Nicolson.^[5] Un anunț oficial asupra faptului că Vârful XV este cel mai înalt a fost amânat timp de câțiva ani, timp în care calculele au fost verificate în mod repetat. Waugh a început să lucreze pe datele lui Nicolson în 1854, și, împreună cu echipa sa, a petrecut aproape 2 ani lucrând la calcule, încercând să trateze problemele refracției luminii, presiunii atmosferice, și temperaturii aerului de-a lungul marilor distanțe de la care s-au făcut observațiile. În cele din urmă, în martie 1856 a anunțat rezultatele într-o scrisoare adresată adjunctului său din Calcutta. A declarat că Kangchenjunga are 8.582 m, iar Vârful XV are 8.839 m. Waugh a concluzionat că Vârful XV este „foarte probabil cel mai înalt din lume”.^[4] Înălțimea vârfului XV a rezultat din calcule a fi exact 29.000 picioare (8.839 m), dar public a fost declarată a fi 29.002 picioare (8.840 m), pentru a evita să lase impresia că înălțimea calculată este doar o estimare rotunjită.^[6]

Odată calculată înălțimea, următoarea problemă a fost identificarea unei denumiri a vârfului. Politica studiului era aceea de a păstra numele locale dacă acest lucru este posibil (de exemplu, Kangchenjunga și Dhaulagiri erau nume locale), Waugh a argumentat că nu poate găsi niciun nume local folosit în mod curent. Căutarea lui Waugh după un nume local a fost împiedicată de faptul că Nepal și Tibet erau la acea vreme închise pentru străini. Existau numeroase nume locale, cel mai cunoscut în Tibet vreme de câteva secole fiind Chomolungma, nume ce apărea pe o hartă din 1733 publicată în Paris de geograful francez D'Anville. Totuși, Waugh a afirmat că, dată fiind pleiada de nume locale, este dificil să favorizeze un nume față de celelalte. Astfel, el a hotărât ca vârful XV să fie botezat după George Everest, predecesorul său în funcția Geodez General al Indiei.^[4][7] El scria:

Am fost învățat de respectatul meu șef și predecesor, Colonel Sir George Everest, să acord fiecărui obiect geografic numele sau apelativul său local. Dar avem un munte, foarte probabil cel mai înalt din lume, fără vreun nume local pe care să-l putem descoperi, al cărui apelativ local, dacă există, foarte probabil nu va fi descoperit înainte să ni se dea voie să pătrundem în Nepal. Între timp, îmi revine datoria și privilegiul…să dau un nume prin care să fie cunoscut cetățenilor și geografilor și să devină un cuvânt bine cunoscut în rândul națiunilor civilizate.^[8]

George Everest s-a opus numelui propus de Waugh și a comunicat Royal Geographical Society în 1857 că numele Everest nu poate fi scris în hindi și nu poate fi pronunțat de "locuitorii Indiei". Numele propus de Waugh a rămas însă valid, în ciuda obiecțiilor sale, și în 1865, Royal Geographical Society a adoptat oficial denumirea de „Muntele Everest” ca nume al celui mai înalt munte din lume.^[4]